Cum îşi face temele un student aproape bursier

Sursa: actingwithoutthedrama.blogspot.com

Săptămâna asta nu e ca oricare alta. Nici vorbă. Săptămâna asta a început ultimul ultimissimul semestru din viaţa mea de masterandă. Cu alte cuvinte, se apropie cu paşi repezi şi cruzi despărţirea de biletele ieftine la teatru, de abonamentele cu preţ redus la RATB şi mai ales de tinereţe şi de trândăvia acceptată social. În cinstea acestui trist eveniment, blogul whateverisme prezintă o cronologie a modului în care iau viaţa, semestru după semestru, an după an, proiectele pentru facultate ale subsemnatei.

1. Entuziasmul naiv ( deadline minus trei luni)

Fiecare început de semestru mă găseşte adânc cufundată într-un entuziasm inexplicabil care se manifestă printr-o sete de cunoaştere pentru care m-ar invidia toţi cărturarii lumii ăsteia. Îmi aleg tema de seminar cu poftă şi bucurie şi îmi zic că nu e nimic mai frumos pe pământ decât ştiinţă şi studiul, că proiectele pentru şcoală sunt cheia pentru pacea mondială, că masteratul e un mediu binecuvântat care mă fereşte de vitregiile vieţii de adult. Îmi structurez în minte lucrarea, mă şi imaginez mergând la bibliotecă şi palmele mele tânjesc să atingă cărţile doldora de cunoaştere. În mine creşte pofta de a mă apuca şi de lucrarea de disertaţie. Îmi imaginez profii care vor să mă trimită să studiez la Sorbona. Mă gândesc să dau la doctorat. Îmi spun că şcoala e singurul loc din lume care mă fereşte de responsabilităţi adevărate, de viaţa de adult slave to the wage şi de furnică corporatistă.

2. Lenea şi beatitudinea (între deadline minus trei luni şi deadline minus o săptămână)

A doua zi după aceste lăudabile exaltări ştiinţifice, uit cu desăvârşire de temă, de bibliotecă, de cărţile doldora de cunoaştere, de Sorbona şi doctorat. Mă îndeletnicesc cu, o vai, treburi de adult, dar şi cu frecatul mentei şi greieritul. În special cu greieritul. Uit cu desăvârşire că şcoala e singurul loc din lume care mă fereşte de responsabilităţi adevărate, de viaţa de adult slave to the wage, şi mă plâng tuturor că abia aştept să scap odată de facultate, de proiecte şi învăţături. Că doar viaţa e prea frumoasă ca să înveţi la jurnalism economic.

3. Panica (deadline minus o săptămână)

Trezirea la realitate vine brusc şi mârşav. Ana leneveşte cu capul pe bancă la facultate când vreun coleg aruncă tragicele cuvinte: deadline, temă, săptămâna viitoare. Îmi dau seama că nu-mi trebuie Sorbona, că bibliotecile sunt deprimante, că facultăţile reprimă libertatea şi că nu am nici puterea nici voinţa de a-mi face tema. Casa nu mai mi-e casă, masa nu mai e masă, iarba nu-mi mai place.

4. Inconştienţa, lenea şi amăgirea (între deadline minus o săptămână şi deadline minus o zi)

A doua zi după aceste sincere remuşcări, îmi dau seama că, în realitate, nu există temă mai bine făcută decât cea scrisă în ultima noapte. Aşa că reiau veselă greieritul, pierd vremea şi îmi scandalizez cunoştinţele cu lipsa de responsabilitate şi seriozitate. Viaţa e prea frumoasă pentru teme, viaţa e prea frumoasă pentru teme, viaţa e prea frumoasă pentru teme.

5. Disperarea (deadline minus 20 de ore)

Timpul trece în goană, ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc. Colegii îşi finisează proiectele, eu nici nu m-am atins de-al meu. De fapt, mai că am uitat ce temă îmi alesesem. Îmi dau seama că nici vorbă să mai apuc să merg la bibliotecă şi să îmi caut cărţi doldora de cunoaştere. Mă înfurie propria lene. Adio, Sorbona, adio, doctorat. Mă simt ca o buturugă ce opreşte progresul umanităţii şi al ştiinţelor comunicării. Mă tem că o să rămân cu restanţă, că o să-mi pierd locul la buget, că va trebui să-mi vând intestinul gros ca să am bani de taxă. Cumplită e soarta sărmanilor greieri…

6. Deschiderea documentului Word (deadline minus 19 ore)

Îmi dau seama că intestinul meu gros stă foarte bine acolo unde e acum şi nu prea mi-ar plăcea să mă lipsesc de dânsul. Oftez din toţi rărunchii, îmi blestem firea trândavă, îi bombăn pe Adam şi Eva din pricina cărora omul a fost alungat din Paradis şi s-a trezit aruncat în vârtejul corporaţiilor, al mogulilor şi al afurisitelor de proiecte de la şcoală. Respir adânc. Click dreapta. Create new word document. Îmi scriu şcolăreşte numele şi ambele prenume. Şi grupa. Şi programul de masterat. Şi facultatea. Şi universitatea. Zâmbesc satisfăcută. Scriu titlul. Un titlu ştiinţific şi scorţos, un fel de hipster al titlurilor.

7. Pauză binemeritată (deadline minus 18 ore 45 de minute)

Cum e şi de înţeles, după atâta efort intelectual, simt nevoia unei pauze. Îmi dau seama că am lucruri urgenţe de rezolvat. Gen să scriu pe Facebook cât de mult urăsc proiectele şi ce trist e să îţi pierzi nopţile din cauza şcolii. Sau să mă uit pe youtube la programul scurt al patinatorului Stephane Lambiel din sezonul 2005-2006. Sau să citesc blogul lui Thomas Morgenstern. Sau să ascult piese din musicalul Romeo şi Julieta, în coreeană. Sau să citesc un fan fic. Sau să rezolv alte chestiuni la fel de urgente care, se înţelege, nu suportă amânare.

8. Începutul (deadline minus 17 ore)

Ceasul ticăie, timpul se scurge în goană. Îmi calc pe inimă şi renunţ să mă uit la Bolero-ul lui Torville şi Dean. Deschid cu mâna tremurândă wordul şi îmi dau seama că nu am bibliografie. Îmi adun de prin casă un maldăr de cărţi de jurnalism. Citesc printre rânduri. Îmi dau seama că mi-am ales o temă cretină, că sunt o buturugă în calea progresului, că mi-e somn şi că, la drept vorbind, nu prea mă interesează intestinul gros.

9. Entuziasmul revine (deadline minus 16 ore)

Se conturează o minune. Îmi dau seama că de fapt chiar îmi place tema aleasă. Îmi place ce citesc din cărţile din maldăr, caut cu sârg exemple şi studii de caz. Vreau să iau 10, Sorbona mă aşteaptă.

10. Resemnarea (deadline minus 14 ore)

Mi-e somn. La ce-mi trebuie mie Sorbona?! Nu zicea soacra lui Ghiţă că, dacă-i vorba, liniştea colibei tale te face fericit? Fac şi eu o temă acolo, cât să nu pic, şi bun o fi. La o adică, ce vină am eu că nu m-am născut furnică?

11. Scrierea propriu-zisă (între deadline minus 14 ore şi deadline minus 45 de minute)

În această etapă se succed momente de entuziasm, binemeritate pauze, stări de resemnare şi un pui de somn.

12. Printarea (deadline minus 45 de minute)

Îmi dau seama că iar o să întârzii. Trântesc tot ce apuc. Mă încalţ în timp ce mă spăl pe dinţi şi mă spăl pe dinţi în timp ce mă încalţ. Imprimanta trage strâmb. Îi dau pumni, arunc foile printate în geantă şi o zbughesc pe uşă. Studenţii ar merita salarii şi vacanţe la spa.