Mă tem de câini şi când dau din coadă

Ana in mintea ei vs. Ana in real life

Peste un an si trei luni implinesc 25 de ani. Douazeci si cinci. Un sfert de secol, adica. Mi se pare suprarealist si o sfidare a legilor firii, dat fiind ca sunt, fara pic de exagerare, cel mai infantil om de varsta mea de pe intreg mapamondul.

“25 de ani” suna important. La varsta asta unii conduceau imperii. Mark Zuckerberg invartea bani cu furca. Mama se pregatea de al doilea copil. “25 de ani” suna atat de important, incat ma simt datoare sa ma ridic la inaltimea acestei varste. Nu-mi explic de ce, dar am inselatoarea impresie ca, printr-un ciudat twist of fate, la 25 de ani o sa ma transform in Francoise Hardy (partea stanga a fotografiei de mai sus). Ca o sa fiu an iconic figure in fashion and style, cum spune Wikipedia, si ca o sa devin cea mai misto femeie de la Eva incoace. La modul realist insa, ma tem ca o sa raman o Polly McShane (partea dreapta a fotografiei de mai sus): unfashionable si inadaptata social. Oh, the pain!

Ca sa intelegeti mai bine de ce mi se pare asa mare lucru ca in curand fac 25 de ani, iata cum se impart, in viziunea Anei, varstele omului:

1. Copilaria fericita unless you are Cossette (0-12 ani).

2. Varsta de care ne e rusine sa ne amintim (13-14 ani).

3. Adolescenta fericita (14-19 ani).

4. Early twenties cei fericiti (20-24 ani).

5. Mid twenties in-care-oamenii-asteapta-de-la-tine-sa-fii-matur (25-26 de ani).

6. Late twenties a.k.a ultimele-zvacniri-ale-tineretii (27-29 de ani).

7. Restul varstelor. Fie ca ai 30 de ani, fie ca ai 109, esti om mare. Societatea nu te mai iarta de nimic. Daca topai cand te uiti la patinaj, esti bagat la balamuc. Daca visezi sa te transformi in Ilf si Petrov in loc sa sa fii, ca restul lumii, slave to the wage, esti bagat la balamuc. Daca esti greiere, esti bagat la balamuc.

Mi-e frica de varsta de 25 de ani, pentru ca de atunci va trebui sa ma prefac un om adult si responsabil. Si pentru mine conceptul de adulthood ar putea fi personificat de Orochimaru (random anime villain). Adica asa:

"You're 25 now, Ana, you're mine!!! Muhahahahahahaaha"

Probabil stiti care e faza cu bucket listul. Nefericitii care trag sa moara scriu o lista cu lucrurile pe care vor sa le faca pana isi vor da obstescul sfarsit. Gen sa sara ca parapanta, sa-si faca tatuaje si piercinguri, sa bea ceai la umbra Marelui Zid Chinezesc sau sa faca baie in Gange.

Pentru ca eu sunt much less cooler, lista mea va arata, la randul ei, much less cooler. Dupa cum urmeaza:

1. Vreau sa nu-mi mai fie frica de magazinele de haine.

Da, mie mi-e frica de magazinele de haine [ok, puteti rade de mine. ati terminat? nu? ok, mai astept. gata? super, let’s move on]. De fapt, stati asa. Nu mi-e frica in sensul in care ma tem ca in magazinele cu haine isi face veacul vreun criminal in serie care o sa ma transeze si o sa faca din mine tocana. Nu. Mi-e frica de magazinele cu haine pentru ca ma deprima si sunt cauza numarul 42 a temporarelor mele depresii.

Exista doua situatii in care trec pragul acestor case ale groazei:

A. Normal, cel mai des se intampla sa fiu nevoita sa pasesc in magazinele de haine pentru ca…stiti voi… trebuie sa imi cumpar haine. Aceste experiente pot fi rezumate in felul urmator:

– la inceput, sunt incantata; ma gandesc ca o sa imi cumpar cele mai frumoase haine croite vreodata, ca o sa ma transform in Francoise Hardy si ca Polly McShane o sa crape; hell yeah!
– ma apuc sa studiez hainele plina de entuziasm;
– deja ma simt ca Francoise si am senzatia ca sta numai in puterea mea sa devin an iconic figure in fashion and style;
– o ora si patruzeci de minute mai tarziu, ajung la concluzia ca nu imi place mai nimic si cele fix trei lucruri care mi se par mai acatarii nu ma incap sau costa de 75 de ori mai mult decat castig eu in doi ani;
– ma apuca depresia;
– caut in continuare, fara niciun pic de chef; la urma urmei, imi zic, Fracoise Hardy poate sa mai astepte;
– peste inca 45 de minute, imi dau seama ca mai am si alte chestii de facut in ziua respectiva, asa ca aleg cateva lucruri, aproape la intamplare;
– ajunsa acasa, imi dau seama ca, de fapt, mi-am luat sandale cu doua numere mai mari si blugi care nu ma incap;
– mi se adanceste depresia;

B. De foarte multe ori, ajung in magazinele de haine ca insotitoare pentru vreo prietena. Si aceste experiente se desfasoara mereu dupa acelasi tipic:

– la inceput, incerc sa par a real girl si ma prefac interesata de tonele de haine din jur;
– ma uit la o haina, doua, trei; ma prefac interesata in continuare;
– dupa haina numarul trei, ma plictisesc de-a binelea si nu mai am putere sa sa ma prefac interesata;
– ma plimb fara tinta prin magazin si, din cand in cand, ma prefac ca ma uit la haine;
– oftez;
– ma gandesc la lucruri foarte relevante pentru mine, cum ar fi clima din Mozambic sau importanta aminoacizilor in organismul uman;
– trag cu coata ochiului la prietena pe care o insotesc, care pare sincer interesata de ce vede;
– oftez din nou;
– incep sa numar oamenii din magazin;
– incep sa numar becurile din magazin;
– ma gandesc din nou la clima din Mozambic;
– ma gandesc din nou la aminoacizi;
– ma gandesc la situatia socio-econonica a statului Burundi;
– trec mintal in revista toti campionii mondiali la patinaj artistic din 2002 pana in prezent;
– ma gandesc din nou la Burundi;
– oftez;

Povestea e insa cu happy end. Intr-un final, prietena vede ce are de vazut si cumpara ce are de cumparat si plecam. Iar eu revin la viata.

2. Sa nu-mi mai fie frica de mailuri.

Da, mie mi-e frica de mailuri [ok, puteti rade de mine. ati terminat? nu? ok, mai astept. gata? super, let’s move on]. Nu de orice fel de mailuri, fireste. Nu mi-e frica de spamuri, nu mi-e frica de mailurile de la Facebook si wordpress, nu mi-e frica de mailurile de la prieteni si oameni inofensivi. Mi-e frica de mailurile de la sefi, profesori si oameni carora le iau interviuri pe mail. Ma tem ca din mailurile alea o sa aflu ca sunt concediata/exmatriculata/considerata cel mai prost jurnalist de la rascoala lui Gheorghe Doja incaoace.
Cand primesc un asemenea mail, parcurg urmatorii pasi:
– mai intai, il ignor;
– ca sa uit de el, ma duc pe youtube si ma uit la un clip ales la intamplare;
– trag aer in piept si deschid mailul;
– nu il citesc;
– ma ridic de la calculator si imi caut ceva de facut;
– ma intorc la calculator;
– trag aer in piept;
– citesc mailul;

Bineinteles, de cele mai multe ori mailurile respective sunt cat se poate de pasnice. Nimeni nu ma exmatriculeaza, nimeni nu ma concediaza (well, am primit odata un mail in sensul asta, trebuie sa recunosc 😦 ), nimeni nu il invoca pe Gheorghe Doja ca sa faca referiri la incompetenta mea. Dar tot ma terorizeaza propriul inbox.

3. Sa ma transform intr-o dancing queen

In mintea mea, eu sunt nici mai mult nici mai putin decat varianta feminina a lui Nijinski. Ma cred gratioasa si muzicala, cu miscari de felina. Sunt sigura ca as castiga fluierand si Dansez pentru tine si Dancing with the stars si So you think you can dance. Numai ca sunt prea buna ca sa particip.
Toate aceste inalte consideratii despre propria persona sunt insa date uitarii cand ajung undeva unde chiar ar trebui sa dansez. In asemenea momente, reality strikes. Imi amintesc ca sunt gratioasa ca o matura, ca sunt afona si ca singura felina cu care m-as putea asemana este Garfield. Asa ca imi petrec restul serii stand jos cuminte, gandindu-ma la situatia socio-econonica a statului Burundi. Pana fac 25 de ani asta ar trebui sa se schimbe.

4. Sa dau la doctorat

I’m not even kidding. Am stat eu si m-am gandit si am ajuns la concluzia ca, asa cum credeam si inainte dar imi era frica sa spun, scoala este singurul loc care te poate apara de vitregiile vietii de adult. Daca ma afund in studiu inca trei ani, sa zicem, Orochimaru cel had si viclean ilustrat mai sus nu va avea putere asupra mea.
Singura problema cu doctoratul e ca dumnealui e, totusi, destinat oamenilor seriosi. Iar pe mine intru neseriozitate m-a nascut maica mea. Numai gandul ca va trebui sa respect din nou sute de deadline-ui ma infioara. Apoi, s-ar putea sa fiu nevoita sa predau studentilor. Eu!!! Eu!!! Eu care dormeam la seminarii si careia nimeni nu-i auzea vocea un semestru intreg! Eu care mi-am facut toate temele in ultima noapte de dinainte de deadline!! Eu care sunt balbaita si ma inrosesc pana in varful nasului cand trebuie sa spun pana si doua cuvinte in public! Eu care in 17 ani de scoala am ajuns la timp la ore de cel mult 7 ori. Eu!!

Pe de alta parte, mi-ar placea sa fac o lucrare smechera. Am ceva idei si cred ca mi-ar putea iesi ceva misto. Plus de asta, numai ideea ca as putea ajunge doctor Ana Whatever ar face ca toate patimile mele sa merite!

5. Sa fac din whateverisme cel mai bine scris blog din Calea Lactee.

Sa fie atat de bine scris, incat sa fiu invitata sa tin cursuri de creative writing. Sa fie atat de bine scris, incat editurile din toata tara sa ma implore practic sa public ceva la ele. Sa fie atat e bine scris, incat studentii sa isi faca lucrari de disertatie cu titlul “Modele de succes in online. Studiu de caz blogul whateverisme.wordpress.com”. Sa fie atat de bine scris, incat sa imi aduca bani cat invarte cu furca Mark Zuckerberg. Sa fie atat de bine scris, incat pe site-ul fostei mele facultati sa scrie cu litere de-o schioapa: “Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicariii se mandreste cu faptul ca printre absolventii sai s-au numarat de-a lungul timpului personalitati marcante ale Romaniei. Un exemplu este cunoscuta Ana Whatever, care, desi a avut 5 la Jurnalism de Investigatii in anul trei si restanta la Comunicare cu presa in anul doi, este astazi unul dintre cei mai talentati bloggeri nu doar din lume, ci chiar din toate universurile cunoscute si necunoscute. In cinstea ei, sala 614 a fost denumita Sala Ana Whatever.” Apoi, mame din toata lumea isi vor boteza copiii cu numele meu si “Ana” va deveni cel mai popular nume din istorie. Niciun scriitor nu va ma indrazni sa dea numele de Ana uneia care se arunca sub tren sau care se culca cu porcari sau care ajunge zidita in manastri sau spanzurata in grajduri.

Mai am un an si trei luni in care sa implinesc toate astea. Tineti-mi pumnii.

Surse foto: Francoise, Polly, Orochimaru.

Advertisements

Comments on: "Pseudo bucket list: things to do before I turn 25" (10)

  1. 25 ca 25 dar sa vezi 30 ! am inchis telefonul de ziua mea , si am dormit toata ziua . prietenii s-au panicat , probabil ca nu le-am dat de baut si cum nu exista vreo sansa sa ia legatura cu mine si nici nu exista vreo rubrica la gazeta intitulata Sinucigasu de azi , au dat din umeri probabil si au mers sa ia tigari in timp ce eu ma scufundam in bezna uitarii mai ceva ca Titanicul in apele inghetate ale marii .
    si noi furnicile suferim la fel ca si greierii sa stii , lumea asta nu e facuta sa inteleaga firile sensibile . De exmplu erau vremuri in care lenesul nu numai c era apreciat dar era oferit si drept exemplu , ca dovada avem inca traditia cu dormitul pe banii statului. Ce eu o respect cu sfintenie.Sunt extrem de apreciat la locul de munca , deoarece in 6 ani nu am capatat nici o reclamatie , cu alte cuvinte nu am facut nimic dar nici nu am deranjat pe nimeni.
    I-am convins pe toti ca sunt o fire inclinata spre meditatie si pacifista , mai ceva ca un lenes din jungla africana . Pe colegi ca sunt dispus sa impart noptile de somn cu ei , pe pasageri ca nu are rost sa insiste cu telefoanele dupa ora 10 ca oricum nu raspunde nimeni conform codului bunelor maniere , suntem platiti dar asta nu inseamna ca tre sa fim si nesimtiti si sa raspundem la telefoane , iar pe sefi ca asta sunt eu , daca aveam vreo inclinatie spre munca mai mult ca sigur ca in astia 6 ani se manifesta in vreun fel .
    Care ciocani ma in geam….uluitor ! o mamaita simpatica si surda a aparut la 2 AM cand scriu acest mesaj cu un bilet de avion in mana si trebuie sa ii explic ca 3 PM = 15:00 nu 3 dimineata si sa ia un loc pe bancuta…ca mai e .
    Mai e pana la 30 ..:)

  2. Domnu’ Strumfy, dumneavoastra va transformati in greiere??? Nu pot sa cred, dar alta explicatie pentru tonul acestui mesaj nu vad!

  3. Trebuia sa citesc postul asta..eu cel etern deprimat, intrat in anul 24 :((

  4. Draga Ana,
    Am dat intamplator de blog-ul tau si trebuie sa iti fac o confesiune (da, tie, o persoana pe care abia am cunoscut-o.. si nu oricum, ci prin intermediul unor litere citite pe un ecran): imi place felul in care scrii.
    Revenind la tema acestui articol, ma gandesc ca eu, in calitate de individ in varsta de 24 de veri si.. 2 luni.. vad in viitorul meu ceva mai neclar pentru mine decat situatia socio-economica a statului Burundi. Uite, daca te incalzeste cu ceva, si altii viseaza intr-un mod relativ nerealist (si, evident, adaptat situatiei lor) la lucrurile enumerate de tine.
    E ok, asta nu face rau nimanui. Bine, poate putin noua.. Sau nu.. Nu cred.
    Am fost coerent..?
    Oricum, mi-a parut bine de cunostinta!
    Ne mai citim!

    Ovidiu

    • Bine ai venit, frate intru visare nerealista! Multumesc pentru cuvintele frumoase si te mai astept pe aici 🙂 Si la mine viitorul e tare neclar, doar meditarea la Burundi ce ma mai protejeaza de complicatiile vietii de adult 🙂

  5. hahaha, anul nasterii 87 si aici:D mare presiune pe noi, dom’le:)

    Ce vreau eu pana atunci e si mai complicat decat Burundi: sa aflu ce vreau de la viata:D Si sa-l conving pe cine vreau:P

  6. vai, eu credeam ca sunt singura careia ii e frica de emails. urmaresc acelas protocol pe care l ai listat tu in puctul doi, dar mai adaug intre oftaturi si: luarea mesei, spalat pe cap, mani/pedi si facut curat in dulapul de haine. apoi, cu groaza, ma apropii de calculator, pun niste muzica sa ma destind, check facebook. intre timp, mi se face somn, asa ca adorm si promit solemn ca maine ma scol la 6 oo si primul lucru pe care l fac e sa check the inbox.

  7. ahh, cred ca we share some serious gene de greier:))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s