Mă tem de câini şi când dau din coadă

Dissertation Saga

Si-a luat oare greierele disertatia? (sursa foto: metrolic.com)

In ultimele cateva luni, indeletnicirea mea preferata a fost sa ma plang oricui imi iesea in cale despre cat de tare imi da de furca lucrarea de disertatie si despre cum sunt eu un om lenes si nevrednic care nu va fi niciodata in stare sa faca o cercetare stiintifica. Adevarul e ca ma temeam sincer de un ultra mega esec.
Daca am fost in stare ori ba sa ma salvez de la esec veti afla in aceasta postare, care e, de fapt, o selectie a statusurilor mele de pe Facebook din ultimele trei luni.
Pentru cei care nu imi urmaresc aventurile online: Sakura Hime e numele sub care ma perind eu pe Facebook.
Pentru cei care imi urmaresc numai aventurile online: Ana Soviany e numele sub care ma perind eu in real life.
Si acum sa purcedem: Read the rest of this entry »

Advertisements

Romeo al nostru és Júlia a lor

Daca faceti ochii cat cepele citind titlul asta, e clar: sunteti noi in peisaj si nu sunteti familiarizati cu una din marile obsesii ale mele, si anume musicalul Romeo si Julieta de la Opereta. Pentru referinte, va invit sa cititi exaltarile mele fangirlistice in legatura cu varianta franceza a musicalului (aici), cu cea maghiara (aici) si, in fine, cu cea autohtona (aici si aici). Fangirlisme putintel mai moderate am scris pe blogul lui Didu (adica aici).

Long story short: e vorba de un musical francez de succes, care a fost adaptat in mai multe tari. Cea mai originala adaptare le apartine maghiarilor, care au transformat varianta classy si usor naiva a frantuzilor intr-un spectacol modern, cu decoruri naucitoare, coregrafii impresionante si, hai sa recunoastem, versuri oleaca deocheate. Mie una imi place foarte foarte mult varianta lor, pentru ca e plina de viata (eh, ma rog) si energie, iar actorii lor sunt excelenti.   In plus, m-as marita cu Zoli, tipul care-l joaca pe Mercutio la Budapesta, in orice clipa din zi sau din noapte. Echipa care s-a ocupat de productia maghiara (care e un mega succes la ei acolo) a colaborat foarte strans cu romanii in montarea variantei noastre, astfel incat spectacolul de la Teatrul de Opereta Ion Dacian e creat fix dupa chipul si asemanarea celui de la Budapesta. Read the rest of this entry »

Graduation Blues (II)

Peter Pan, copilul etern. Idolul Anei

Azi am avut ultimul examen din viata mea de studenta. S-a terminat. Dupa cinci ani, studentia mea e gata.

Au fost cinci ani pe care i-am petrecut sub acoperisul FJSC-ului. Cinci ani in care am intarziat aproape la fiecare curs, in care am tremurat din toate incheieturile la fiecare prezentare, in care am facut zeci de nopti albe ca sa invat pentru examene sau ca sa termin proiecte kilometrice de care ma apucam cu 8 ore inainte de deadline. Read the rest of this entry »

Toma Alimos, inainte sa fi fost casapit de un slut si ingropat de un cal

 

Sa fie clar: nu exista nicio legatura intre enunturile de mai jos si data de astazi. Read the rest of this entry »

Sursa: actingwithoutthedrama.blogspot.com

Săptămâna asta nu e ca oricare alta. Nici vorbă. Săptămâna asta a început ultimul ultimissimul semestru din viaţa mea de masterandă. Cu alte cuvinte, se apropie cu paşi repezi şi cruzi despărţirea de biletele ieftine la teatru, de abonamentele cu preţ redus la RATB şi mai ales de tinereţe şi de trândăvia acceptată social. În cinstea acestui trist eveniment, blogul whateverisme prezintă o cronologie a modului în care iau viaţa, semestru după semestru, an după an, proiectele pentru facultate ale subsemnatei. Read the rest of this entry »

Mi-ar fi greu să-mi amintesc când am luat pentru prima oară contact cu sportul (şi prin “a lua contact cu sportul” înţeleg “a sta cu ochii holbaţi la un televizor pe care rulează imagini cu oameni care practică diverse sporturi”, pentru că eu una era cât pe-aci să rămân corigenta la educaţie fizică prin liceu, din cauza jalnicelor mele performanţe atletice). Cert e că primele mele amintiri cu sportul sunt legate de meciurile de box ale lui Feri Vaştag, de zâmbetul larg al patinatoarei Surya Bonaly şi de elveţianul Chapuisat, pentru al cărui nume, care mi se părea extrem de straniu, făcusem o mică obsesie pe la 7 ani.

Read the rest of this entry »

Pentru cei care, asemenea mie, găsesc desfătare în poveştile cu fantome, Discovery aduce emisiunea ideală: “Fenomene stranii” (A Haunting), difuzată în fiecare vineri de la oră 22.00.

Emisiunea (o serie de docudrame, dacă e să fim scrufulosi) este suficient de intensă încât să mă ţină cu ochii tintuiti la televizor şi are nişte efecte speciale suficient de low budget încât să nu îmi alunge somnul. Seria, cu episoade precum “Teroare ascunsa”, “Casa iadului” sau “Monstrul din apartament”, este, dacă vreţi, soluţia ideală pentru masteranzii însetaţi de poveşti supranaturale, care sunt însă cam slabi de inimă. Read the rest of this entry »